”Senzatie,Univers”

„Uneori am senzația că unii oameni trăiesc într-un univers paralel. Sau poate că în lumea lor nu există nici răutate, nici minciună. Acolo oamenii nu te trădează, nu te mint, nu îți fac rău intenționat și nu te dezamăgesc niciodată.
La naiba fraților, dați-ne și nouă o mână de ajutor, întindeți-ne o scară, ceva, să urcăm și noi la voi. La noi unele zile sunt groaznice, atât de groaznice încât ne rezervăm dreptul de a fi nemulțumiți în ziua respectivă. Și chiar să ne văietăm. Și nu, nu suntem pesimiști, doar că ne lovim rău de tot de colțurile ascuțite ale realității. Da, există un ceva care se numește realitate. Și în realitatea asta a noastră șefii te calcă pe nervi și îți strică ziua încă de dimineață, prietenii îți mai pun câte o piedică exact când te aștepți mai puțin, pământul îți mai fuge din când în când de sub picioare, cafeaua nu e întotdeauna dulce și cerul nu e în fiecare zi senin. Uneori clacăm și începem să plângem ca niște copii, dorindu-ne cu disperare să vină mama și să ne dea o îmbrățișare. Așa, ca atunci când eram mici.”

Image

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s